A fost o legendă a gimnasticii din România şi nu numai! Când apărea în sala de concurs, celelalte gimnaste plecau capul. Era spaima gimnastelor din China, America, Rusia. Toate o cunoşteau ca o adversarp redutabilă. Şi chiar era!
Anii au trecut însă, iar Simona Amânar nu mai are chiar acelaşi tonus. Face 39 de ani în luna octombrie, iar anii, dar şi cele trei naşteri au lăsat urme viyibile pe trupul campioanei. Simona Amânar se declară o femeie ămplinită, cu o familie frumoasă. Se mândreşte cu cei trei copii ai ei. Ultimul a venit cu greu, în urma unei sarcini cu probleme. După naştere, medicii i-au interzis să mai rămână însărcinată.
Cum arată fosta glorie Simona Amânar, la aproape 40 de ani!
A obţinut 7 medalii olimpice şi 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică şi a câştigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci. Iubirea de gimnastică nu i-a trecut. Simona Amânar este în prezent antrenoare.