În spatele unui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică. Știm că auziți foarte des această idee și aproape de fiecare dată vă gândiți dacă nu cumva este o simplă vorbă în vânt rostită de diverși oameni cu pretenții de filosofi. Ei bine, când vine vorba despre o celebritate precum Mihai Petre, vă sfătuim să vă gândiți de două ori. Nu de alta, dar afirmația parcă dintr-o dată începe să capete sens.
Dincolo de realizările profesionale pe care cu siguranță le știți, îndrăgitul dansator, coregraf și, bineînțeles, jurat al emisiunii Românii au Talent de la Pro TV, se poate lăuda și cu o familie demnă de invidiat. Potrivit spuselor sale, totul i se datorează Elwirei Duda, femeia care i-a cucerit inima și i-a dăruit două fetițe superbe, pe Catinca și Adriana Ilinca.
De altfel, într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, Mihai Petre dezvăluia că încă din prima clipă a simțit o legătură specială cu frumoasa poloneză, în special datorită faptului că împart principii de viață comune și pun preț pe aceleași lucruri. Dragostea s-a cuibărit, însă, în sufletele lor ceva mai târziu, chiar pe ringul de dans, unde au descoperit că există o chimie puternică între ei.
Cum majoritatea poveștilor de iubire se nasc dintr-o întâmplare fericită, nici aceasta nu putea face excepție. Juratul de la Românii au Talent a cunoscut-o pe femeia care avea să-i devină soție în anul 2008, pe când căuta cu disperare o parteneră de dans. Nici prin gând nu i-a trecut în acel moment că avea să întâlnească marea iubire.
„Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză, ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru- în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut, eu rămăsesem fără partenera de dans, pentru că se accidentasem, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca tine.
Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu”, a dezvăluit Mihai Petre.
S-au dovedit a fi o pereche extraordinară, ajungând de-a lungul timpului campioni ai României, semifinalişti la Cupa Mondială şi finalişti în Cupa Europeană de Dans.
De îndată ce au spus adio dansului, realizând că sunt făcuți unul pentru celălalt, și-au spus un „Da” hotărât în fața altarului, iar acum formează una dintre cele mai frumoase și fericite familii din showbiz-ul românesc, mai ales de când li s-au alăturat și cele două fetițe.