Cu toţii o ştim pe Carina, fiica Liei din „Îngeraşii”! Avea doar 5 ani când a apărut pe micul ecran, dar acum s-a transformat într-o adevărată domnişoară frumoasă şi talentată.
Jennifer Dumitraşcu a mai făcut parte şi din distribuţiile serialelor „Aniela” şi „Pariu cu viaţa”, dar simpatica puştoaică, acum în vârstă de 16 ani, a decis să îmbrăţişeze o carieră muzicală.
Cum arată „Carina” care a jucat în „Îngeraşii”
Jennifer Dumitraşcu a făcut senzaţie pe scena de la “Vocea României Junior”. Ea a mai participat la tabăra de muzică pentru copii, „Music Junior Camp”, organizată de Marius Moga, aşa că nu este de mirare de ce l-a ales pe acesta să-i fie antrenor şi în concursul de la Pro Tv. Jenifer este pasionată de actorie, muzică şi dans şi a mai avut apariţii ca solistă vocală sau membră a corului Contrapunct în emisiuni precum “Happy Hour” (ProTV) sau “In al 9lea cer” (ACASA TV) şi a participat la numeroase festivaluri pentru copii.