Brianna Caradja arată total schimbată la 55 de ani la o lungă perioadă după ce s-a retras din viața publică. Chiar dacă a trecut prin greutăți legate de viața sentimentală, Brianna a rămas aceeași persoană pozitivă. Ea a ieșit din lumea mondenă, publică, în urmă cu câțiva ani, după scandalul mediatic legat de divorțul acesteia de ultimul soț. Ultima prințesă de la noi a fost căsătorită de trei ori, dar toate mariajele sale au luat sfârșit.
Tatal copiilor ei, adică primul soț, Bruce Johnson, l-a cunoscut prin niște prieteni comuni. Înainte de a avea copii, Maximilian și Constantin, aceștia au avut împreună o firmă, pe care o considerau ”bebelușul lor”. ”Firma aia a fost primul nostru bebeluș”, a zis chiar Brianna. Cei doi s-au căsătorit civil în 88. După ce s-a sârșit relația lor, moștenitoarea familiei Caradja a avut o scurtă relație cu Irinel Columbeanu. Vreme de șase-opt luni cei doi au împărțit multe, iar Irinel Columbeanu părea că o mulțumește pe prințesă, aceasta precizând la vremea respectivă că este un bărbat potent, care i-a adus un Mercedes la poartă, dar pe care l-a refuzat, neavând permis de conducere.
Istoria amoroasă a acesteia nu se încheie însă la Irinel Columbeanu, ci continuă cu fiul lui Zoe Petre, mai apoi, în 2006, o relație cu multe semne de întrebare cu un avocat, pe nume Perry Zizzi. În timpul căsniciei acestuia cu prințesa Bianna, avocatul și iubitul secret al acestuia ar fi adoptat doi copii gemeni. Prințesa a fost anunțată ulterior că a devenit mama a doi gemeni, Lucrezia și Orazio. Copiii poartă numele de Caradja, de aceea Biranna susține că planul lui Perry Zizzi și al iubitului său a foar ca ce doi copii să devină ulterior moștenitori la averea acesteia.
CITEȘTE ȘI:
Mihaela Borcea, transformare incredibilă! Cum arată acum
O mai ţineţi minte pe Carmen Trandafir? N-o să vă vină să credeţi cum arată acum!
Prințesa Brianna a susținut că averea ei se ridică la aproape 10 milioane de euro, de aceea mereu a spus că este o prințesă bogată. În prezent, aceasta locuiește acum în Capitală, într-o vilă din centrul orașului. Prințesa, după cum vrea să încurajeze respectarea mediului, dă un exemplu populației și circulă mereu cu bicileta. De altfel, ultimele sale apariții au fost în cadrul unor proteste pentru protejarea mediului, fiind o susținătoare convinsă.
Cunoscută și sub numele de Caratzasi Karatzas, familia este una nobilă de origine greco-bizantină. Membrii au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrul Imperiului Otoman. Aceștia s-au stabilit în Principatele Dunărene, la sfârșitul secolului al XVI-lea, unde au avut reprezentanți pe tronul Munteniei. Acum, descendenții familiei sunt împărțiți în Germania și România.