Mai mult de jumătate din rezerva de aur a României se află la Londra, în subsolul Băncii Naționale a Angliei. Clădirea este una impunătoare, veche de aproape trei secole, căreia localnicii îi mai spun şi „Bătrâna de pe Strada Threadneedle”.
În total, România are 103 tone de aur, din care 61 de tone de aur au fost trimise în Anglia în perioada 1999-2002. Valoarea aurului românesc valorează 3,7 miliarde de euro, iar alături de el mai stau și lingourile altor 30 de state. Sunt cam 400.000 de lingouri de aur în subsolurile Londrei, care valorează undeva pe la 230 de miliarde de euro, o cincime din aurul mondial.
E atât de mult aur încât există o limită a cât de multe lingouri pot sta unele peste altele, de teamă că întreaga vistierie, cu tot cu Banca Angliei, se va scufunda în pământ.
Spaţiul dedicat vistieriei este imens. Suprafaţa sa măsoară cât patru terenuri de fotbal unul lângă altul, iar locul a fost construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar avea o altă destinaţie.Era cantina angajaţilor. Ulterior, spaţiul a fost amenajat şi a ajuns să fie unul dintre cele mai sigure locuri de pe pământ. Uşa seifului principal se deschide cu chei de 91 de centimetri!
Există o practică internaţională, în special pentru ţările mai puţin dezvoltate, ca aurul să fie ţinut în afara graniţelor naţionale. Pentru ţări precum România, ar fi un dezastru aducerea lui acasă, pentru că aurul este folosit pe post de garanţie. „Noi nu suntem crezuţi pentru că în fiecare lună spunem: rezerva valutară a BNR este de 32 de miliarde, plus 103 tone de aur şi care valorează 4 miliarde de dolar. Nu, nu ne crede nimeni dacă am avea banii în ţară. Ei pot să fie verificaţi în orice clipă pe plan internaţional, în sistemul de conturi. Aşa funcţionează economia mondială”, explica Mugur Isărescu în 2016.