Pentru români, a rămas cunoscută drept „Cristina”, personajul din reclamele Vodafone, unde, alături de „Paul” forma un cuplu simpatic în pauza publicitară. Ei nu s-a oprit doar la reclame, şi o bună perioadă chiar au fost împreună.
Ioana Blaj nu s-a oprit, însă, la a juca în reclame. Ea a apărut în 2010 în filmul „Marţi după Crăciun” şi în „Liceeni în mai puţin de 54 de ani” şi a jucat în piese de teatru neconvenţionale. Despre cei doi se spune că au încasat nu mai puţin de 1 milion de euro pentru reclamele care i-au facut cunoscuti.
VEZI IMAGINILE IN GALERIE FOTO
„Am trait cele mai mari emotii la premiera filmului Marti, dupa Craciun. A fost pentru prima data cand am urcat pe scena alaturi de niste actori mari si a fost un moment cu totul special. Am pasit pe covorul rosu tremurand, iar cand am urcat pe scena ma simteam ca un copil. La vizionare, in sala era liniste, iar cand toata lumea a inceput sa rada la una dintre replicile mele, mi s-a facut un gol in stomac”, povestea acestea într-un interviu.