Constituția actuală prevede o procedură relativ rigidă pentru dizolvarea Parlamentului și, implicit, pentru organizarea de alegeri anticipate. Motivația pentru această reglementare este dată de contextul istoric al adoptării Constituției, în anul 1991, când România ieșise recent din comunism și exista dorința de a stabili măsuri de prevedere suplimentară împotriva eventualelor derive autoritariste ale președintelui țării.
Din acest motiv s-a optat pentru o procedură care implică necesitatea acordului dintre președinte, prim-ministrul desemnat și Parlament pentru declanșarea alegerilor anticipate.
Astfel, conform art.89 din Constituție: „(1) După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.”
Dificultatea procedurii constă în faptul că Parlamentul poate fi dizolvat numai în cazul în care este imposibilă constituirea unui nou Guvern, constatată prin respingerea două cereri de investitură succesive. Din punct de vedere practic, dizolvarea Parlamentului implică parcurgerea următoarele etape principale:
Guvernul Dăncilă pleacă acasă, după ce moțiunea de cenzură depusă de opoziție a fost votată în Parlament de 238 de senatori și deputați. Astfel, opoziția a obținut cu 5 voturi mai mult decât avea nevoie.