Cum a ajuns Nicolae Ceaușescu la conducerea PCR! Ion Gheorghe Maurer: „Eu l-am propus”

Ion Gheorghe Maurer a spus cum a ajuns Nicolae Ceaușescu la conducerea PCR! Fostul lider comunist a povestit într-un interviu acordat istoricului Marius Oprea pentru Mediafax cum a ajuns Ceaușescu în fruntea partidului și a țării. „Eu, pe Ceauşescu l-am cunoscut fără să am cu el nici o discuţie, niciodată, pînă cînd l-am propus eu pentru conducerea partidului, după moartea lui Dej.

Cum a ajuns Nicolae Ceaușescu la conducerea PCR!

Dej însă, mi-a vorbit de Ceauşescu ca fiind un om care munceşte. Ăilalţi… ăilalţi cam beau. Dej îmi spunea că Ceauşescu nu bea, munceşte, îşi vede de treabă, mi-a vorbit bine despre el, iar eu mi-am format o idee destul de bună despre Ceauşescu. Cu atît mai mult cu cît Ceauşescu a fost cu mine în vizita pe care am făcut-o în China. Acolo am fost pentru a primi din partea Chinei un sprijin pentru politica pe care vroiam să o facem noi, un sprijin împotriva acţiunilor la care, eventual, ar fi apelat Stalin.

Acolo am arătat că Uniunea Sovietică are o politică greşită şi că ne impune nouă o anumită politică. Ceauşescu i-a spus atunci lui Mao Tse Dong că Moscova ne-a luat Basarabia. Deci, el a acuzat Uniunea Sovietică de luarea Basarabiei. Eu am văzut în această poziţie pe care a luat-o Ceauşescu o orientare împotriva conducerii sovietice şi datorită acestui lucru i-am acordat încredere.

Nicolae Ceaușescu a condus țara până în decembie 1989. Sursa foto – facebook

„Eu l-am propus pe Ceaușescu”

Cînd Dej, înainte de a muri mi-a spus să iau eu conducerea, am refuzat. Mă cheamă Maurer – sînt cu mama franţuzoaică, cu tata neamţ. Dacă eu aş fi luat conducerea, acest lucru n-ar fi fost privit cu simpatie, cu înţelegere. Deci, conducerea trebuia să o ia altcineva. Astfel, împreună cu Dej, am ajuns la concluzia că la conducere ar trebui să vină Ceauşescu, iar el mi-a sugerat să fac această propunere pe loc. Eu i-am zis atunci că pentru a face acest lucru trebuie ca părerea lui să fie discutată mai întîi în conducerea de partid.

Dej a spus că îi va chema pe toţi, să vorbească cu el, i-a chemat şi, după o bucată de vreme, nu prea mult, mi-a zis că a vorbit şi că toată lumea e de acord. Prin urmare, i-am convocat şi le-am spus să trecem la aplicarea măsurii. S-au ridicat împotriva acestui lucru Drăghici, care a spus că el e contra (Drăghici era omul Moscovei, pentru că la Interne Moscova îşi aranja oamenii). Tot contra a fost şi Ceauşescu. El s-a justificat spunînd că nu e bine să facem aşa ceva atîta vreme cît Dej este bolnav, pentru să ar putea să-i facă rău”, a spus Ion Gheorghe Maurer