Crimă înfiorătoare într-o piață din Târgu Jiu acolo unde un bărbat a fost înjunghiat mortal. Tragedia s-a petrecut în timp ce acesta stătea la coadă să cumpere mâncare pentru masa de Revelion.
Bărbatul a fost înjunghiat de trei ori. Martorii au sunat la numărul de urgență, 112, dar medicii nu l-au putut salva.
Culmea, conform primelor informații, agresorul ar fi chiar fostul cumnat al bărbatului.
Familia victimei crede că acesta a încercat să se răzbune după ce soția l-a părăsit și s-a recăsătorit.
Agresorul își imaginase că victima ar fi ajutat-o pe femeie să fugă de acasă.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor. De remarcat că totul s-a întâmplat în Piaţa Centrală din municipiul Târgu Jiu.
„Stăteam la coadă, domne! Din senin a apărut un individ care avea un cuțit mare și l-a înjunghiat pe omul acesta de lângă mine.
Am rămas stană de piatră, vă dați seama. Au urmat câteva clipe de panică. Lumea a țipat, oamenii s-au speriat, au început să fugă care încotro.
Eu, parcă aveam picioarele paralizate. Am încercat să-l ajut pe bărbatul înjunghiat. Am sunat repede și la 112, salvarea a venit, dar n-a mai avut zile, săracul”, a spus un martor al celor întâmplate