Una dintre cele mai populare funcții introduse relativ recent în rețelele de socializare se referă la așa numitele filtre de înfrumusețare, asociate adesea cu celebrul program Photoshop. Tot mai mulți utilizatori recurg la acest artificiu pentru a-și impresiona prietenii din mediul online cu imaginile lipsite de imperfecțiuni.
Cum tot ce este în exces ajunge să dăuneze, practica trucării fotografiilor cu scopul de a stârni aprecierile celorlalți nu poate face nici ea excepție. De aceeași părere este și Connect-R, care a ținut să lanseze un avertisment dur, tot prin intermediul rețelelor de socializare.
Îndrăgitul artist susține că efectele negative ale folosirii opțiunii disponibile atât pe Facebook, cât și pe Instagram, vor fi resimțite din ce în ce mai tare. Asta pentru că oamenii vor ajunge să nu mai aprecieze deloc felul care arată, transformând eventualele defecte minore ale aspectului fizic în adevărate obsesii.
„O să ajungem să fim o specie de urâți! Nu o să ne mai placă de noi de niciun fel! O să avem toți nasul prea mare, buzele prea mici, sânii prea neobservabili, ochii prea negri! Urâți de tot. Și de vină sunt filtrele! Aia e: surogate scrie pe noi!”, este mesajul transmis de Connect-R fanilor săi.
Asumat și extrem de sincer, cunoscutul cântăreț nu ezită să-și exprime public punctele de vedere, chiar dacă afirmațiile sale riscă să supere o parte din fanii săi. Așa s-a întâmplat și când a venit vorba despre pandemia de coronavirus, pe care Connect-R o percepe drept o lecție prețioasă venită de la Dumnezeu.
Potrivit acestuia, avem ocazia să ne întoarcem la natură și să prețuim mai mult lucrurile mărunte, pe care până acum aveam tendința să le ignorăm. În schimb, „căutam împlinirea în materie, bani,faimă, putere și, deși mulți dintre noi le-am atins, tot simțeam că lipsește ceva”, susține artistul.
„Obișnuiam să trăim în iluzie! Tot ce credeam dimineață, seara devenea minciună și tot ce simțeam în amiază, noaptea ne făcea să ne simțim goi. Trăiam într- o contradicție totală! Căutam împlinirea în materie, bani,faimă, putere și, deși mulți dintre noi le-am atins, tot simțeam că lipsește ceva ! Ceva-ul se numește Noi „The real ones”!! Noi cei care timp de 9 luni în pântece nu trebuia să facem nimic pentru a ne dezvolta, făcea natura pentru noi!
Noi cei care atunci când eram mici aveam un singur scop, acela de a ne bucura! Dar de când a apărut EGO ( Edge GOD Out), bucuria a început să se alimenteze doar din exterior! Din Bani, faimă, putere! Noroc cu natura, că e o Școală prestigioasă care mai trimite câte un Profesor dur așa cum e CoVidul să ne reînvețe, să ne reînvie,din păcate chiar prin moarte!
La ce bun toate hainele de firmă , dacă nu le mai poți expune în public pentru că pe stradă nu mai e nimeni!? La ce bun toate hiturile tale când toată lumea simte să asculte muzică de alinare ? La ce folos mașină ta cu motor de nu știu care, din moment ce nimeni nu se mai grăbește nicăieri?! La ce folos frumusețea ta, când jumătate din față e acoperită de masca antivirus ?!:).
Trebuie să ne întoarcem la natură! La natură noastră! Să învățăm de la ea! Un animal în față altui animal nu e nici mizerabil nici dezirabil ! E doar un alt animal ! Copacul nu spune despre alt copac: ia uite ce a înflorit ăla! Copacii doar înfloresc!
Doar noi oamenii avem păreri, punem etichete, judecăm în fel și chip! Asta e lecția pe care natura a venit să ne-o arate! Întoarcerea la natura noastră ! Cineva spunea mai demult că Dumnezeu nu e „cinstit”, că dacă ar fi „cinstit ” n-ar mai salva pe nimeni ! Mulțumim Doamne pentru lecție și îndurare. Să fiți sănătoși, Ștefan !!”, a scris Connect-R pe contul său de Facebook.