De teama coronavirusului, tot mai mulți români iau cu asalt vama Nădlac cu gândul să revină în țară din zonele afectate. De acolo, ajung în diverse centre de carantină, unde sunt obligați să îndure condiții greu de imaginat. Este și cazul unei românce care a revenit de curând din Marea Britanie.
De duminică, 5 aprilie, de când a pășit din nou pe plaiurile mioritice, Oana Maria Gologan a fost „cazată” într-un hotel din Mamaia unde condițiile lasă de dorit. Cel puțin așa reiese din mesajul publicat în urmă cu mai puțin de 24 de ore pe rețelele de socializare, căruia femeia i-a atașat și câteva filmări din spațiul ce îi va fi casă pentru următoarele 14 zile.
Totodată, românca se plânge că băiețelul său, în vârstă de doar 3 anișori, riscă să se îmbolnăvească din cauza mâncării pregătite necorespunzător. Potrivit spuselor sale, mobilierul stricat și praful din camere dovedesc cu vârf și îndesat că hotelul nu era pregătit să primească oaspeți.
Cu toate acestea, acolo vor ajunge în continuare cetățenii care vor să petreacă Paştele acasă, în ţară. De altfel, peste 1.000 de români au fost duși în hoteluri de pe litoral, unde își vor petrece următoarele 14 zile de carantină.
„Suntem în carantină la hotel Flora, pentru că am venit din UK! Condițiile sunt groaznice! Am ajuns la 08:30, am fost cazați la ora 10:00! Am stat într-o sală de așteptare în care se fuma și stăteam toți la grămadă, specific că sunt cu familia și copilul meu în vârstă de 3 ani! Copilul plângea de foame, am rugat să îmi aducă ceva de mâncare a spus să intrăm în camere și vom primi.
Am primit la ora 14:00, un pilaf nefiert , și o carne fiartă, voi atașa poze! Am sunat la recepție între timp, să cer mâncare pentru copil .. a spus să aștept 30 de minute, am așteptăm până la 14 .. și a venit “minunea”.
A mâncat copilul pâine goală și l-am culcat! La ora 17 a venit nașa și mi-a adus pachet în care avem voie doar mezeluri, și iaurturi, tot ce este ambalat și cumpărat din magazin, nu avem voie mâncare gătită!
A spus să sunăm la DSP, dacă nu ne convin condițiile, nu suntem băgați în seamă, sunăm la recepție, nu ne răspunde nimeni, dacă ieșim pe hol ne amendează!
În condițiile astea cu siguranță copilul se îmbolnăvește și bineînțeles și noi! Nu știu cum o să rezistăm 14 zile în condițile astea! Am venit sănătoși și cu siguranță plecăm bolnavi!”, a scris Oana Maria Gologan pe contul său de Facebook.