Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a oferit clarificări despre concedierile angajaţilor de la stat, după ce anunţase că mii de locuri vor fi desfiinţate. Cele mai multe posturi care vor fi afectate vin din ANAF. Conform ministrului, 4.000 de posturi, din 21 de ministere, vor fi înlăturate.
„Este vorba şi de posturi bugetate, şi nebugetate. Administraţia cel puţin cea centrală este supraîncărcată şi vedem în economie efectul.Sunt foarte multe blocaje şi prevederi legale care ar trebuie să producă efecte benefice în economie şi nu se întâmplă, foarte multă rezistenţă la schimbările pe care secolul 21 le impune. E un prim pas acela de a tăia aceste posturi vacante. Ministerele şi-au reţinut posturile care erau deja lansate pentru procedura de concurs. (…) Sunt multe nemulţumiri. (…) Vorbim de posturile vacante, dar efectul poate fi şi acela de a duce la dispariţia unor funcţii de conducere în special.
Am văzut în presă, apăruse câteva articole. Este un subiect depăşit, pentru că am avut o discuţie cu colegii din sindicate, săptămâna trecută, la Braşov, şi lucrurile sunt în regulă. Singurul mesaj din partea mea a fost de susţinere a întregii echipe din cadrul ANAF. Sprijinul înseamnă modernizarea ANAF cu tot ceea ce înseamnă sistem IT, servere, computere pentru tot personalul. Am cerut în schimb un lucru foarte important, acela ca legea să fie aplicată, respectul faţă de contribuabil, fie persoană fizică, fie persoană juridică, o colectare mai bună. Lucrurile s-au clarificat între cele două părţi, sindicate şi Ministerul de Finanţe”, a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.
Conform celor spuse de ministru, urmează să fie desfiinţate atât posturi bugetare, cât şi nebugetare, iar totul ţine de rectificarea bugetului pentru anul viitor şi modernizarea ANAF-ului. Iniţiativa disponibilizărilor lui Eugen Teodorovici este agreată şi de către premierul Viorica Dăncilă şi va fi oficiată în cel mai scurt timp.