Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în zona de munte a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, la peste 1.800 de metri, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 110 – 125 km/h, viscolind zăpada.
Până la ora 11:00, zona de munte a judeţului Sibiu, dar şi localităţile Boiţa, Avrig, Răşinari, Sibiu, Racoviţa, Roşia, Tălmaciu, Şelimbăr, Sadu, Turnu Roşu şi Cisnădie se vor afla sub o atenţionare similară de vânt puternic, care la rafală va depăşi 70 – 80 km/h, iar ca fenomene asociate: transport de zăpadă în zona montană înaltă.
De asemenea, zona de munte a judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin, dar şi localităţile Cărbunari, Coronini, Răcăşdia, Ticvaniu Mare, Pojejena, Dalboşeţ, Vrani, Ciudanoviţa, Şopotu Nou, Oraviţa, Bănia, Vărădia, Bozovici, Berlişte, Sicheviţa, Moldova Nouă, Ciuchici, Gârnic, Ciclova Română, Anina, Lăpuşnicu Mare, Naidăş, Berzasca, Socol, Sasca Montană şi Grădinari din judeţul Caraş-Severin au intrat marţi dimineaţa sub Cod galben de intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge 80-90 km/h, iar în zona montană înaltă 100-110 km/h, viscolind zăpada.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.