Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, primește mesaje de condoleanțe de la utilizatorii Instagram după moartea designerului

Claudiu Surmei   
în Stiri mondene
19/02/2019, 14:58
Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, primește mesaje de condoleanțe de la utilizatorii Instagram după moartea designerului GALERIE FOTO
Pisica lui Karl Lagerfeld primește mesaje de condoleanțe pe Instagram după moartea designerului

Celebrul designer Karl Lagerfeld a murit, marți, la vârsta de 85 de ani. Pisica lui, Choupette, primește mesaje de condoleanțe de la utilizatorii de Instagram după moartea designerului, care în urmă cu mai mulți ani a declarat că animalul său de companie este „centrul Universului.”

Karl Lagerfeld și-a iubit atât de mult pisica încât aceasta are propriul ei cont de Instagram. Mai mult decât atât, patrupedul s-a bucurat de celebritate de-a lungul timpului. De propria celebritate. A câștigat într-un singur an peste 2,1 milioane de lire sterline dintr-un contract cu firma de produse cosmetice Shu Uemura, dar şi dintr-un pictorial pentru un calendar lansat de Vauxhall Corsa, iar Patrick Mauries şi Jean Christophe Napias au scris o carte despre ea, intitulată „Choupette – the Enchanted Life of a Fashion Cat”. Felina albă cu ochi albaștri a rămas singură, după ce designerul Karl Lagerfeld s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.

Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld
Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld

Pisica lui Karl Lagerfeld primește mesaje de condoleanțe pe Instagram după moartea designerului

Choupette are propriul ei cont de Instagram, iar utilizatorii rețelei de socializare au început să îi trimită mesaje de condoleanțe după ce Karl Lagerfeld a încetat din viață. „Gândurile mele sunt alături de tine, domniță mică și frumoasă”, a scris un utilizator. „Sper că vei fi bine. Ai grijă de tine”, este un alt mesaj.

Choupette are propriul cont de Instagram
Choupette are propriul cont de Instagram

Choupette, care are propriile servitoare şi chiar propriul iPad, obișnuia să ia masa alături de Karl Lagerfeld. „Ea stă întotdeauna alături de mine şi de îngrijitoarele ei. Se joacă cu ea, dar trebuie şi să îi îngrijească blana ei frumoasă şi albă, să-i facă tratamentele pentru ochi şi să o distreze. Ea este centrul Universului”, a declarat designerul în urmă cu mai mulți ani.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×