Sarmale! Mâncarea tradițională dominantă a mesei de Crăciun! „Regina” mesei de Crăciun! Visul interzis românului în Postul Crăciunului! Moldovenești, micuțe, cât o nucă, de cel mult 4 cm, poreclite „găluci”, apoi mai mărișoare, vesele și bine rumenite ca în Muntenia sau cât de mari se poate, mai „grase”, și la propriu, și la figurat, „pernuțe” sau „găluște”, ca în Ardeal. Învelite în foi de varză acră, de varză dulce, în frunze de viță de vie, de ștevie, de măcriş, de sfeclă, de conopidă, de brustur, de dud, de tei, chiar și de… urzică! „Răcorite” cu iaurt, smântână şi hrean pe un pat de varză călită împuns cu bucățele de slăninuță afumată! Gata, că facem arteziană în… gură!
Sunt multe țări care își asumă proveniența sarmalelor, dar, se pare, au fost inventate de turci. „Sarma” provine din turcescul „sarmak”, care înseamnă „rulou” sau „pachet”. Adică, simplificând la extreme, o învelitoare care înfăşoară o umplutură. Odată cu expansiunea Imperiului Otoman, sarmalele ar fi ajuns în Balcani, în Europa de Est, în Asia Centrală, toate țările de azi din aceste mari regiuni, pe „ruta” Grecia, Bulgaria, România, apoi spre vest Macedonia, Albania, Serbia, Croația, Slovenia, Muntenegru, Ungaria, spre est Ucraina, Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârghistan, Uzbekistan, coborând spre Irak, Iordania, Liban, Siria, figurând pe harta… sarmalelor!
Istoricul clujean Lukacs Jozsef ne face cunoscută cea mai veche rețetă de sarmale publicată pe actualul teritoriu al României. În lucrarea sa de doctorat „Clujul renascentist. Aspecte privind viața cotidiană în Cluj în secolul al XVI-lea și al XVII-lea. Alimentația și gastronomie”, dizertație susținută în anul 2012, Lukacs Jozsef prezintă o rețetă de sarmale din „Cartea de bucate de la Cluj”, care datează de „numai” 323 de ani, mai exact din 1695!
„În anul 1695, la Cluj, a apărut prima carte de bucate tipărită în Transilvania. Această (la propriu) micuță carte scrisă în limba maghiară a devenit timp de peste un secol cea mai cunoscută culegere de rețete culinare, un instrument de lucru răsfoit de bucătari și gospodine deopotrivă. (…) Se poate afirma că acest mic volum marchează epoca schimbării gastronomiei transilvănene”, scrie Lukacs Jozsef în lucrarea sa.
„Se mărunțește frumos varza murată. Între timp, trebuie tăiate mărunt cu cuțitul de tocat carne și amestecate carnea crudă de vită și slănina, iar în amestec trebuie pus piper, ghimbir și sare, toate pisate. Când este făcut, se învelește câte o bucată din amestecul de carne în câte o frunză de varză, dar mai înainte se taie partea groasă, adică cotorul frunzei. Se pun în oală împreună cu varza mărunțită și se fierb bine. Când s-a făcut, se pune în ea puțin vin, va avea gust mai bun. Se așează pe masă în oală. Dacă se piperează, va avea gust mai bun”.