Dacă tot suntem în perioada Postului Paștelui trebuie să ne gândim la rețete simple care să nu conțină carne, ouă sau lactate. În cazul în care ești în pană de idei și nu mai știi ce să pregătești află din rândurile de mai jos cum poți prepara o masă simplă și delicioasă pentru fiecare zi a săptămânii.
Cel mai simplu preparat pe care-l poți face în perioada Postului Paștelui și care poate fi savurat indiferent de oră este salata. Poate la prima vedere nu ai crede că este consistentă, dar oferă organismului necesarul de vitamine și minerale pentru o stare de bine. Așadar, cumpără din piață legume proaspete, spală-le, taie-le și aruncă-le repede într-un bol cu puțină sare și ulei de măsline și gata masa! Același lucru se poate face și cu fructele.
Cui nu-i plac mucenici? Nu cred că este cineva care spune „pas” la acest preparat dulce și plin de nucă. Ai nevoie de câteva ingrediente simple printre care se numără: 900 de grame de făină, 600 ml de apă, 200 ml de ulei, 200 de grame de zahăr pudră, esență de vanilie, un praf de sare, 50 de grame de drojdie proaspătă, nucă măcinată și coaja de la o lămâie sau portocală, în funcție de preferințe.
Pentru a obține aluatul se pun toate ingrediente într-un bol încăpător în care în primul rând am pus apa călduță și drojdia. Se frământă până se obține un aluat compact care trebuie să stea o oră la dospit. După ce a trecut acest timp se modelează mucenicii în formă de 8 și se pun la cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Mucenicii stau la cuptor maxim 10 minute la 180 de grade, iar când sunt gata sunt unși cu miere și se dau prin nuca mărunțită. Poftă bună!
Ingredintele de care ai nevoie pentru acest preparat sunt: 500 de grame de fasole uscată, 2 morcovi, o bucată de țelină, o rădăcină mică de păstârnac, 3 cepe mici, 4-5 căței de usturoi, o linguriță de zahăr, 6-8 linguri de ulei de arahide sau floarea soarelui, sare și piper, după gust.
Mod de preparare. Fasolea se spală și se fierbe în două ape. La cea de-a doua fierbere se adaugă în oala cu apă și fasole morcovii, țelina și păstârnacul care au fost tăiate bucăți mari. După ce au fiert circa 45-50 minute se scot legumele și boabele de fasole și se pun într-un vas încăpător pentru a fi blendate. Se adaugă câte un polonic din apa în care au fiert pentru a căpăta o consistență moale.
Cățeii de usturoi și ulei de floarea soarelui, sare și piperul se adaugă la final în bol astfel încât să se obțină o cremă fină și omogenă. Între timp într-o tigaie se călesc cepele în ulei de arahide până când acestea capătă o culoare aurie. Ceapa călită și puțin din uleiul din tigaie se adaugă peste fasole și se poate savura mâncarea în tihnă.
Ingrediente: 250 de grame de orez, 3 morcovi, 8 ciuperci champgnion mari, un praz de la care se folosește doar partea albă, o tulpină de țelină, 50 de foi de viță, 200 ml de supă vegetală, jumătate de cană de suc de roșii, mărar, sare și piper.
Mod de preparare:
Ingredinte: o conopidă de un kilogram, un praz, 30 ml de ulei de măsline sau 30 de grame de unt, apă, sare și 4-5 felii de pâine care vor fi folosite pe post de crutoane.
Mod de preparare: Conopida se desface în buchețele și se lasă în apă rece pentru 10- 15 minute. Între timp se spală și se taie prazul, numai partea albă și se sotează în puțin ulei. Peste praz se adaugă apă călduță și conopida și se lasă la fiert pentru circa 30 de minute. Oala trebuie să fie acoperită cu un capac. În momentul în care sunt gata se blendează, se adaugă unt și sare. Supa se poate servi atât rece, cât și caldă.
Ingrediente: 300 grame dovleac ras, 300 grame de făină, 125 grame de zahăr, 100 de grame de nuci tocate, zahăr pudră vanilat, un plic de zahăr vanilat, un plic de praf de copt, 70 ml de ulei, un praf de sare și 200 de ml de lapte de soia, migdale sau orez.
Mod de preparare:
Ingrediente: 320 grame de făină, 350 ml lapte de soia, 50 grame de cacao, 130 ml de ulei de cocos sau floarea soarelui, 220 grame de zahăr, un plic de praf de copt, o linguriță de coajă rasă de portocală și un praf de sare.
Mod de preparare: