Met Gala 2019, cel mai important eveniment din calendarul social al New Yorkului, cunoscut și ”Oscarurile coastei de Est”, a avut loc luni. Zeci de actori, fotomodele, vedete mondene și cântărețe au urcat pe treptele Muzeului Metropolitan de Artă și au pozat în fel și chip în fața camerelor de filmat, ale jurnaliștilor și criticilor din toată lumea.
Tema ediției din acest an a fost ”Camp: Notes on Fashion” (Notele modei), ceea ce înseamnă, în traducere liberă ”moda care nu se ia prea în serios”. Astfel, vedetele care au pășit nu pe un covor roșu, ci pe unul roz, au avut ocazia de a se manifesta în voie, de a-și exprima umorul, ironia și latura teatrală. Costumele din acest an de la Met Gala au fost bazate pe ironie, parodie, extravaganță, artificiu, exagerare și teatralitate.
Din cea de a 71-a ediție a evenimentului nu a putut lipsi, bineînțeles, și cea cunoscută drept cea ma iextravaganță prezență de pe scenele muzicii din Europa, care a epatat și surprins cu fiecare apariție, Lady Gaga. Artista a uluit cu ținuta sa în concordanță cu covorul. Îmbrăcată într-o rochie roz, voluminoasă, care parcă o făcea să leviteze, semnată Brandon Maxwell, a adunat în jurul său toate aparatele de fotografiat.
La scurt timp, artista a dezvăluit că dedesubtul rochiei se ascundea o altă ținută, una neagră alcătuită dintr-un corset și o fustă. Mai târziu, se pare că artista nu s-a lăsat cu una, cu două, și a scos la iveală a treia ținuță: o rochie din satin în același roz bombon precum prima. De această dată, fără volum, ci din contră.
După ce s-a lăsat fotografiată îndeajuns în rochia care îi punea în evidență formele, a trecut la ținuta finală formată dintr-un set de lenjerie, dresuri plasă și o pereche de botine cu toc înalt. Însă, nu Lady Gaga a fost cea care a ales să poarte un candelabru, ci cunoscuta interpretă Katy Perry. Artista a purtat o rochie argintie, plină de accesorii, dar și de lumânări, fiind înconjurată de ele, rezultatul final fiind un candelabru în toată regula.