Iată ce spune tatăl fetei agresate în scara blocului la Alba Iulia. Un atac inimaginabil a avut loc în ziua de sâmbătă, 17 noiembrie. Scenele brutale s-au petrecut în jurul orei 18:00.Un bărbat a prins o adolescentă în holul blocului, a lovit-o, apoi a jefuit-o. Acesta, un pușcăriaș eliberat recent din închisoare, a fost prins din nou. După ce situația agresorului a fost decisă, tatăl fetei a venit cu mai multe detalii despre momentul de coșmar prin care trece.
Bărbatul, indignat, a declarat că și-ar dori să stea două minute față în față cu pușcăriașul. Emoționat, tatăl fetei a mărturisit că nu dorește nimănui să treacă prin așa ceva. ” Când am văzut imaginile, atunci în momentul respectiv îmi venea să stau, să fi fost cu individul ăla față în față, două minute. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi”, a spus părintele îndurerat.
De asemenea, acesta a mai completat și cu faptul că a văzut cazierul agresorului, lucru care ar fi trebuit să-l țină mult și bine în spatele gratiilor, însă, din cauza legilor din România, atacatorul a fost eliberat pentru a face în continuare faptele pentru care a intrat în închisoare. ”Individul asta-i meseria lui. I-am văzut cazierul… Nenorociți sunt cei care au dat legilea astea, de i-au scos afară. Aș fi curios să-l întrebați pe Tudorel, să-i arătați, dacă o simți el ceva când a primit lovitura fiica mea și a ajuns în starea asta. Nu se poate așa ceva, în ce țară trăiești ca să eliberezi infractorii ăștia. Ei sunt la fel de vinovați. În momentele astea îi consider mai nenorociți pe ei decât pe ăla. Pentru că asta e meseria lui, a stat numai prin pușcării”, a adăugat tatăl fetei.