Ce s-a întâmplat cu Cristian Țopescu înainte să moară. Dezvăluiri emoționante! Scriitorul Horia Alexandrescu și Cristian Țopescu au avut o relație specială, pe care au conservat-o de-a lungul mai multor zeci de ani. Horia Alexandrescu a fost, poate, printre ultimele persoane care l-au văzut în viață pe Cristian Țopescu.
Horia a mers la spital să-ți vadă prietenul, iar ce a urmat este de-a dreptul emoționant. „În primul rând, Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost, din punctul meu de vedere, cel mai mare comentator sportiv al nostru, a cărui voce a însoțit toate marile victorii ale sportului românesc, începând cu titlurile mondiale ale handbaliștilor și primul 10 al Nadiei Comăneci de la Montreal”, a declarat pentru evz.ro Horia Alexandrescu.
Ultima vizită la spital
„Ultima oară l-am văzut duminică, l-am vizitat la spital împreună cu fiica lui Cristina și cu Cristian Gațu. Era la reanimare, ne-a recunoscut și ne-a spus << E din ce în ce mai bine>>, apropo de starea lui… Nu-mi vine să cred că s-a stins, e o veste dureroasă pentru întreaga lume a sportului și pentru mine personal. Mă rog Domnului să-i asigure pacea și liniștea pe care le merită cu prisosință”, potrivit aceleiași surse.