Petre Roman a ieșit la pensie și are de încasat de la stat, lunar, o sumă foarte frumușică. Primul premier al României post-decembriste, Petre Roman, 71 de ani, se bucură acum de acești bani în sânul celei de-a doua căsnicii, alături de Silvia Chifiriuc.
Femeia cu care are deja un băiețel a declarat în urmă cu câteva luni că Petre Roman și-ar mai dori un copil, chiar dacă este la pensie. După ce a fost profesor universitar, premier și senartor în Parlamentul României, Petre Roman a ajuns să se bucure de o sumă destul de frumușică.
Ce pensie are Petre Roman
Petre Roman are o pensie foarte bună, dacă e să ne luăm după declarația sa de avere, publicată de bugetul.ro. Potrivit ultimei sale declarații de avere, Petre Roman primește anual 38.500 de lei. Aceasta înseamnă că primul șef al Guvernului României post-decembriste are o pensie de peste 3.200 de lei (3.208,33 lei).