Puțin știau că Mihai Bendeac are un frate. Andrei Bendeac a susținut vara aceasta examenul de bacalaureat și a obținut o medie generală foarte bună. Actorul Mihai Bendeac nu a lipsit de la festivitatea de absolvire a liceului a fratelui mai mic.
Andrei Bendeac, fratele juratului de la iUmor a trecut cu brio examenul de bacalaureat. Andrei, fratele mai mic al actorului are toate motivele să fie mândru. La fel și familia sa. Mihai Bendeac nu a lipsit de la ceremonia de la sfârșitul liceului și a postat pe contul de Instagram o fotografie în care apare alături de Andrei.
Andrei Bendeac a obținut la limba și literatura română nota 9.75, la istorie 10, iar la logică 9.8. Astfel, fratele juratului de la iUmor a obținut media generală 9.85 la examenul de bacalaureat. Mihai Bendeac este foarte mândru de fratele mai mic și l-a lăudat pe rețelele de socializare pentru notele obținute la examenul de bacalaureat.
Andrei Bendeac nu seamănă deloc cu comediantul. La doar 18 ani Andrei este foarte înalt și iubește bachetul necondiționat. Fratele actorului îl are ca model pe Michael Jordan. Andrei vrea să își facă un nume fără să fie asociat cu Mihai. De aceea Andrei Bendeac are conturile de Facebook și Instagram private și în presă au apărut foarte puține fotografii cu el.
Între Mihai Bendeac și fratele său este o diferență mare de vârstă (de 18 ani), dar și de înălțime. Mihai Bendeac se mândrește cu mezinul familiei, iar din când în când mai postează câte o fotografie cu el. Când Andrei a făcut 18 ani, anul trecut în august, actorul a postat un mesaj emoționant pe contul său de socializare: „Să fii fericit! Din august 2000, te iubesc de mor! De fapt, am început să te iubesc încă de la testul de sarcină. :))) La mulți ani!”, i-a scris Mihai.
Mihai Bendeac și-a anunțat colegii de la iUmor că va deveni tătic în curând, însă jurații nu au părut convinși de vestea primită. „Ce vreți, să fac eforturi să vă conving? Felicitați-mă și gata! Nu are nicio relevanță pentru mine dacă voi mă credeți sau nu”, a spus Mihai Bendeac.