Gheorghe Hagi traversează o perioadă nefastă din punct de vedere profesional. Academia de Fotbal care-i poartă numele şi-n care şi-a investit toate speranţele, dar şi sume uriaşe de bani, este în picaj liber. Viitorul este la un pas de retrogradare.
În 2009, „Regele” a pus bazele celui mai mare centru de pregătire centralizată a fotbaliştilor de perspectivă, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, cu sediul la Ovidiu, proiect care i-a scos din buzunar peste zece milioane de euro, dar şi în echipa de fotbal Viitorul. Pînă anul trecut, cînd echipa juca la Constanţa, jucătorii erau cazaţi la „Yaki”, hotelul din Mamaia al lui Hagi, acolo unde o cameră dublă costă aproximativ 130.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă că pierderea era în jur de 780.000 de euro, numai pentru a le asigura un acoperiş deasupra capului! În toamna lui 2013, şi-a mutat echipa la Bucureşti, în Liga I cu speranţa că va putea să se lupte cot la cot cu greii Capitalei. Din păcate, şansa n-a fost de partea lui. Costurile au crescut văzând cu ochii, banii au curs pe bandă rulantă şi, de cele mai multe ori, erau aduşi de acasă, din buzunarul propriu, în speranţa că, într-o zi, va reuşi să-şi scoată măcar o parte din investiţie.
Rezultatele, însă au fost dezastruoase şi echipa se află, în acest moment, în zona de retrogradare. Practic, este la un meci distanţă de eşecul nedorit. În cei aproape cinci ani de când a pus bazele Academiei şi a format echipa Viitorul, Hagi ar fi scos din buzunar peste treizeci de milioane de euro, investiţie care nu doar că nu a fost amortizată, ci a lăsat o mare gaură în bugetul familiei.
Mai mult, de când a fost arestat Gică Popescu, Hagi s-a angajat să se ocupe exclusiv de afacerile cumnatului său şi, implicit, de Şcoala de Fotbal Gică Popescu de la Craiova, iar pentru asta va scoate din buzunar, anual, câte 200.000 de euro.
Sursa: spynews.ro