Cornelia Catanga are grave probleme de sănătate care o țin departe de scenă, iar medicii i-au recomandat să renunțe la unele obiceiuri nesănătoase care îi făceau rău în viața de zi cu zi. Artista a fost nevoită să renunțe la vicii și să pună pe primul loc un regim alimetar echilibrat.
Cântăreața de muzică de petrecere a suferit un stop cardio-respirator în data de 14 iulie, duminică, iar după ce s-a externat din spital medicii i-au recomandat să renunțe la obiceiurile nesănătoase. Astfel, artista trebuie să renunțe la unul dintre cele mai periculoase vicii, fumatul și să aibă un regim alimentar sănătos și echilibrat care să nu conțină deloc sare.
„Ajunsesem la trei pachete de ţigări pe zi. Am lăsat din start ţigările. Nu mai fumez. Nu mănânc sărat, ţin un regim strict. Nu mai am voie absolut nimic, nici să vorbesc prea mult, nici să cânt prea mult. Ţin un regim, Alexandru e foarte bucuros că am început să mănânc. Şi la două noaptea mănânc dacă mă trezesc”, a declarat Cornelia Catanga, conform cancan.ro.
Cornelia Catanga ieșise în oraș cu fiul său Alexandru și nora când a suferit un stop-cardio respirator. Interpreta de muzică de petrecere nu-și amintește prin ce a trecut și cum a ajuns la spital. Cântăreața a intrat în direct prin telefon în emisiunea ”Agentul VIP” și le-a mulțumit fanilor și oamenilor care i-au fost aproape în momentele grele. „Oamenii care au fost alături de mine: Marcel Pavel, Maria Dragomiroiu, Fuego… foarte, foarte, foarte mulţi! Acum mi-am dat seama cât de iubită sunt de public şi de fanii mei. Eu sunt o luptătoare…”, a spus artista.
Cântăreața a declarat că stopul cardio-respirator i-a fost provocat de supărări. Cineva a spus vorbe urâte despre ea și fiul ei, Alexandru. În plus, se pare că această persoană l-a vorbit de rău chiar și pe fratele artistei Marian Mexicanu. „Această jigodie de om, îmi este silă… A vorbit de toţi, îşi dă cu părerea despre toată lumea, inclusiv de fratele meu care a fost aproape de mine, Marian Mexicanu.”, a mai spus Cornelia Catanga.