Este una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii ușoare românești, melodiile sale bucurându-se de un real succes în rândul fanilor de toate vârstele. De asemenea, Marius Țeicu a compus numeroase șlagăre, ale căror refrene sunt fredonate și astăzi. Dacă pe plan profesional lucurile au mers ca pe roate, în viața personală, îndrăgitul artist a avut parte de o adevărată dramă, după moartea fiicei sale.
Răpusă de o boală gravă-leucemie, Patricia, singura fiică a lui Marius Țeicu, s-a stins din viață, în vara anului 2017, la vârsta de 41 de ani, lăsând în urmă un tată îngenuncheat de durerea pierderii unicului copil, dar și doi copii minori, rămași în grija soțului, Adrian Rădulescu.
Într-un interviu acordat recent, marele compozitor român a vorbit despre momentul dispariției fiicei sale, mărturisind totodată că nepoții sunt singurii care îi mai alină tristețea și dorul, chiar dacă golul din suflet nu va mai putea fi umplut niciodată.
„Am trecut printr-o perioadă delicată. Mă simt obosit, dar există această responsabilitate enormă pentru că îi am pe aceşti doi nepoţi care în afară de tatăl lor au nevoie şi de bunici. Faptul că ei există contează foarte mult pentru mine, deşi s-a rupt ceva ce nu mai poate fi umplut niciodată.
Îi am pe ei doi, pe soţia mea alături şi asta mă ajută foarte mult să depăşesc totul. O simt aproape pe fiica mea, Patricia, însă nu aş vrea să mai vorbesc despre ea pentru că îmi face mult rău” , a declarat Marius Țeicu, pentru Click.
Pe 9 mai 2019, Marius Țeicu a împlinit venerabila vîrstă de 74 de ani, prilej cu care le-a pregătit fanilor săi un dar cât se poate de special. Este vorba despre trei albume Best Of, discuri pe care îndrăgitul artist și compozitor a reunit cele mai cunoscute melodii ale sale. Lansarea a avut loc la Magazinul Muzica din Capitală, alături de numeroase personalități, cu care acesta a împărțit scena, de-a lungul carierei sale remarcabile.