Mihaela Bărluţiu a dat lovitura în urmă cu mai bine de un deceniu, când a interpretat-o pe Nicole, adolecenta roşcată şi rebelă din telenovela „Lacrimi de Iubire”. Iată însă că, la 11 ani de la terminarea filmărilor, tânăra râde cu un ochi, dar cu altul plânge…
Anul 2006 a însemnat nu doar finalul serialului mai sus amintit, dar şi sfârşitul carierei actoriceşti a Mihaelei. Din fericire pentru ea, pe de o parte, cel puţin, tot răul avea să fie spre bine. Fosta actriţă a luat calea Statelor Unite, s-a măritat – culmea, nu cu un american, ci cu un compatriot – şi a adus pe lume doi copii. „După ce s-a terminat telenovela, la nici 4 luni am plecat in America. Aici locuiesc de atunci. A fost o alegere de moment. Se terminase contractul cu Pro si cum nu am vrut sa bat la alte uşi.. m-am hotărât sa vin aici. La început o fost doar pentru o luna, in vacanta dar mi-a plăcut si m-am hotărât sa rămân. In vacanta l-am cunoscut si pe sotul meu, Valentin Voicu, asa ca am hotarat sa raman impreuna cu el aici. Ne-am casatorit si suntem fericiti. In toată perioda asta am muncit pentru companiile pe care le avem. Afaceri de familie”, povesteşte Mihaela Bărluţiu.
Dacă pe plan profesional toate merg ca pe roate – este CEO al companiilor Black Exclusive şi Beverly Hills Tours and Transportation -, pe plan personal lucrurile nu sunt tocmai roz. Dimpotrivă. Cu doar câteva zile înaintea botezului celui de-al doilea copil, Mihaela a primit o veste tragică. Tatăl ei, omul pe care îl iubea cel mai mult pe lume, s-a stins din viaţă subit…