Din păcate, după decesul lui Răzvan Ciobanu, apartamentul său a fost devastat. Părinții creatorului de modă au găsit casa răvășită. Avocata designerului, Laura Vicol, a oferit mai multe detalii despre evenimentul teribil. După cele petrecute mulți au dat vina pe un bun prieten al vedetei, Sorin Oprea.
Apartamentul lui Răzvan Ciobanu a fost spart în a doua zi de Paște, zi în care a murit creatorul de modă. Locuința a fost devastată și lucruri au fost furate. Elena Ciobanu, mama regretatului creator a găsit ușa deschisă și a observat cu ușurință numeroasele lucruri lipsă din casă. Printre ele se numărau haine de mii de euro și încăltăminte de sute de euro.
„În ziua în care am aflat de accident, am sunat-o pe mama lui Răzvan Ciobanu. Mă gândeam că e disperată, a vrut să vină la Constanța unde eu eram deja cu familia mea. I-am spus să îmi aducă haine de la apartament pentru că nu aveam cu ce să îl îmbrac. Nu aveam de unde să mă duc să iau, eram în stare de șoc. Asta i-am zis, să îmi aducă haine din București”, a declarat Laura Vicol, avocata regretatului designer.
Când a ajuns, ușa era deschisă, casa era devastată, umerașe goale împrăștiate în casă. Eram cu ea la telefon când a intrat. I-am spus să strângă tot și să depoziteze. Sigur cine a golit apartamentul căuta ceva sau poate pune ceva în casă. I-am spus să ia tot din casă și să plece. Asta i-am spus eu mamei lui Răzvan Ciobanu”, a declarat Laura Vicol, avocata regretatului designer.
De asemenea, avocata creatorului de modă a mai mărturisit și că ancheta este făcută așa cum trebuie, cala carte și că este dezamăgită de furtul produs, mai ales că tocmai lucrurile preferate ale vedetei nu mai sunt în posesia familiei.