S-a aflat ce a făcut Vladimir Putin luni, de ziua lui, când a împlinit 67 de ani! Președintele Rusiei a cules ciuperci, fructe de pădure şi conuri de pin, în cea mai săracă regiune din Rusia. Liderul rus a urcat la cota 2.000, unde s-a relaxat alături de ministrul Apărării.
Vladimir Putin a avut parte de o zi de naștere liniștită, relaxantă, alături de ministrul Apărării rus Serghei Şoigu.
În îmbrăcăminte de camuflaj, cu ochelari de soare şi pălărie pe cap, preşedintele rus apare în imagini în timpul unei plimbări în mijlocul naturii în Republica Tuva, situată la graniţa cu Mongolia, una dintre cele mai sărace şi îndepărtate regiuni ale Federaţiei Ruse.
În înregistrarea video dată publicităţii de către Kremlin, Putin culege ciuperci, fructe de pădure şi conuri de pin, apare privind în orizont prin binoclu sau chiar pozând artistic cu munții în spatele său.
”Ne-am urcat mai sus de nori (…) la aproape 2.000 de metri”, spune Putin, trăgându-şi sufletul, în înregistrarea difuzată de Kremlin în care apare, de asemenea, conducând un vehicul de teren.
Vladimir Putin a fost ofiţer KGB și se află la putere de 20 de ani. În trecut, a apărut pescuind, în zbor cu deltaplanul conducând un stol de cocori sau făcând scufundări. Vladimir Putin chiar este un tip sportiv și a practicat la nivel înat judo. Are chiar și centura neagră.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, declarase anterior că Putin îşi va serba ziua de naştere luni în compania apropiaţilor şi rudelor sale, însă se pare că președintele și-a schibat planurile pe ultima sută de metri, dând peste cap planurile tuturor din staff-ul său.