CCR a anunțat că desființează modificările aduse de coaliția PSD-ALDE abuzului în serviciu. Curtea Constituțională a României a puplicat azi, miercuri, motivarea deciziei prin care a admis doar parțial sesizările formulate de președintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind abuzului în serviciu.
„Examinând criticile de neconstituţionalitate (…) constatăm că legiuitorul a eliminat infracţiunea de abuz în serviciu din cuprinsul art. 309 din Codul penal şi, în consecinţă, din sfera faptelor sancţionate mai sever în ipoteza în care au produs consecinţe deosebit de grave. Este de observat că legiuitorul nu numai că a redus limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea aplicabilă infracţiunii de abuz în serviciu şi a reglementat pedeapsa alternativă a amenzii, dar a eliminat şi forma agravată a acesteia”, arată motivarea CCR.
CCR desființează modificările care privesc abuzul în serviciu!
CCR a publicat motivarea schimbărilor nelegale făcute de PSD-ALDE privind sancționarea faptelor de corupție. ” (…) Practic, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni de serviciu, aspect care se repercutează asupra standardului de protecţie a drepturilor şi libertăţilor celorlalte persoane.
Mai mult, din moment ce se elimină agravanta analizată, termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu se egalizează la nivelul termenului de prescripţie pentru forma de bază (de altfel, singura existentă în noua formă preconizată a Codului penal), aspect care, corelat cu scăderea maximului special al infracţiunii, duce la un termen de prescripţie unic de 5 ani pentru aceste infracţiuni”, mai anunță motivarea CCR. Concluzia este că s-a încălcat decizia anterioară, din 4 aprilie 2017, care se referea la obligația oamenilor legii de a adopta instrumentele legale pentru a preveni infracțiunile, „cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestuia”. Curtea Constituțională a admis parțial, pe 25 octombrie 2018, sesizările aduse de Klaus Iohanis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR, care privesc modificările aduse Codului penal și Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.