Nicci Triefenbach, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani din St Louis, Missouri, susţine că viaţa ei s-a transformat într-un coşmar, după ce medicii i-au descoperit o anomalie unică în istoria omenirii.
Problemele au început în momentul în care tânăra americanca a început să simtă dureri puternice în zona inghinală. S-a internat de urgenţă şi, astfel, a fost diagnosticată cu uterus didelphus, aflând cu stupoare că are două vagine, ambele situate în acelaşi canal vaginal.
„Mă simt marginalizată şi anormală! Parcă sunt o ciudăţenie a naturii. Condiţia mea mi-a afectat radical viaţa. Este foarte dificil şi la fel de ruşinos să le explic partenerilor mei, înainte de a face sex, care este condiţia mea„, se plânge Nicci.