În timp ce Guvernul Orban promite să elimine pensiile speciale, numărul acestora este în plină creștere! Așadar, numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, anunță Agerpres.
Dintre beneficiarii pensiilor speciale, cei mai mulți pensionari provin din rândul magistraților, respectiv 3.878, cu o pensie medie de 18.716 lei.
Pe locul doi se situează pensionarii cu pensii speciale care provin din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, cu 1.800 de pensionari, pensia medie fiind de 4.439 lei.
Pe locul 3 se situează pensionarii din personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu 1.440 de pensionari, pensia medie fiind de 10.891 lei.
Aceștia sunt urmați apoi de cei din rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, unde sunt 840 de persoane, cu o pensie medie de 5.538 lei, iar apoi urmează parlamentarii, în număr de 792 de persoane, cu o pensie medie de 4.547 de lei.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media pensiei fiind de 7.800 lei.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat la finele săptămânii trecute că propune convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru votarea proiectului privind tăierea pensiilor speciale.
„În calitate de lider al deputaţilor PNL, am propus colegilor mei să solicităm convocarea unei sesiuni extraordinare în care să supunem votului proiectul de lege al PNL privind tăierea pensiilor speciale.
Din economia rezultată din tăierea pensiilor speciale, guvernul ar avea resursele financiare necesare pentru plata alocaţiilor majorate, în urma votului de la sfârşitul lunii decembrie, din Parlament.
Tot în decembrie, Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat un raport de adoptare a proiectului PNL care prevede tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari, magistraţi, personal aeronautic, diplomaţi, funcţionari ai Curţii de conturi etc. Proiectul de lege al PNL alocă pensii de serviciu doar pentru militari şi poliţişti.
În mod surprinzător, raportul de adoptare nu a fost ‘ridicat’ pe site-ul Comisiei de muncă şi nici nu a fost trimis plenului, astfel încât el nu a putut fi supus votului în ultima săptămână din sesiunea parlamentară.
Urgenţa adoptării acestui proiect de lege este determinată de necesitatea finanţării legii adoptată de Parlament, privind dublarea alocaţiilor pentru copii”, a scris Roman pe Facebook săptămâna trecută.