Carmen Iohannis este mereu în atenția publicului și a presei la întâlnirile importante la care prima doamnă participă alături de soțul ei, președintele Klaus Iohannis. Ținutele primei doamne au fost mai mereu în centrul atenției. Unii au apreciat-o pentru îndrăzneală, în timp ce alții au fost critici cu ea. Imaginile cu prima doamnă din tinerețe arată că a fost mereu atentă la felul în care arată. (VEZI IMAGINI CU CARMEN IOHANNIS TÂNĂRĂ SUS ÎN GALERIA FOTO)
Carmen și Klaus Iohannis sunt căsătoriți de aproape 30 de ani. Nunta celor doi a avut loc în noiembrie 1989, după șapte ani de relație. „Ne-am plăcut, pur și simplu, iar chimia dintre noi depășește orice descriere. Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac și se înțeleg, restul devine irelevant. Este foarte ușor ca doi oameni tineri să se placă și să se îndrăgostească și asta s-a întâmplat cu mine și cu soția mea”, a mărturisit Klaus Iohannis în autobiografia publicată înainte de campania electorală pentru alegerile prezidențiale.
„Petrecerea s-a ținut la restaurantul hotelului Parc, aproape de stadionul din Sibiu. Au avut o grămadă de invitați, vreo 200 de oameni, adică o sută de familii. Mai mulți au fost din partea familiei lui Carmen, adică din partea noastră, pentru că Lazurca este neam mai numeros că al lui Iohannis, mai ales că mulți sași plecaseră deja din România. Iar Ioan, tatăl lui Carmen, era un blănar respectat, au venit mulți la nuntă doar pentru că îl știau pe el”, a declarat pentru wowbiz.ro Doina Lazurca, verișoara primei doamne a României.
Din fotografiile făcute în tinerețe reiese că soția președintelui României a fost întotdeauna atentă la felul în care arată. I-a plăcut să fie cochetă și elegantă și a păstrat acest trend până în ziua de azi. Carmen Iohannis a fost foarte apreciată de presa internațională la dineul organizat de familia Macron la Palatul Elysee, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea Armistițiului care a încheiat Primul Război Mondial.