Carmen de la Sălciua a fost ironizată de Mihai Bendeac, după ce a scos două piese noi într-o săptămână. Actorul a profitat și a parodiat una dintre melodiile cântăreței: „Mintea ta e mult prea complexă, iubirea mea”.
Carmen de la Sălciua este, deseori, ironizată de Mihai Bendeac și nu a scăpat nici de această dată. Cântăreața de muzică de petrecere a scos două melodii care se bucură de un adevărat succes. Bendeac a profitat și a parodiat una dintre piese care se numește „Privește-o pe doamna ta”.
„Cum trebuie să fie un bărbat când ea vrea să plece” este titlul videoclipului postat de Mihai Bendeac pe pagina sa de Instagram. „Mintea ta e mult prea complexă, iubirea mea. Mintea ta nu poate fi descifrată de un muritor de rând. Tezaur de cultură..ce vorbești”, a reacționat comediantul.
Tu nu cumva ai treabă și eu te rețin? Mare doamnă…” / „Ce înseamnă să mergi des la Paris…la studii..”, au fost câteva dintre comentariile lui Mihai Bendeac.
După versul „Mai rămân doar să beau o cafea…”, Mihai Bendeac a întrebat-o irinic: „Nu mai bine freci tu un nes?”.
Reacțiile în urma postării au fost împărțite. Cei mai mulți s-au amuzat, dar au fost și fani ai cântăreței care l-au certat pe Mihai Bendeac pentru gestul făcut: „Urât din partea ta, e o fată deosebită, ea nu ar fi făcut la fel cu tine”, a comentat un internaut.
Carmen de la Sălciua este în contact permanent cu fanii de pe Instagram. Așa a aflat și despre isprava lui Mihai Bendeac. Un altul a acuzat-o că ar fi făcut videochat: „Nici dacă ar spune președintele nu aveți voie să credeți așa ceva”, a răspuns Carmen.