Ministrul de Interne a lansat un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. Carmen Dan afirmă că toată lumea înțelege că liderul statului ar face orice pentru a obține încă un mandat, doar că ”acest orice trebuie să aibă anumite limite”. De asemenea, ministrul a declarat că, în urma războiului politic al președintelui cu PSD, sunt afectați și polițiștii. ”Ce fel de președinte de țară este acela care își permite să se joace cu siguranța națională? Cum să ajungi să politizezi activitatea Poliției?
Legea privind autoritatea polițistului a fost în dezbatere publică mai mult de 1 an și jumătate, fiind probabil cel mai larg dezbătut act normativ din ultimii ani”, a spus ministrul de Interne, într-un mesaj, pe pagina sa de Facebook.
În încheierea mesajului, Carmen Dan a subliniat că Iohannis, oricât de multe eforturi ar depune, nu poate reuși să blocheze dezvoltarea unei instituții a statului. ”Vă invit, domnule președinte, să faceți un efort de memorie și să vă amintiți că votul final a fost unul elocvent. Din 192 de parlamentari prezenți, 190 au votat PENTRU, iar parlamentarii din PNL sau USR, adică parlamentarii dumneavoastră, nu au contestat constituționalitatea acestei legi.
Sigur că vom aștepta decizia Curții și vom acționa în consecință. Vă garantez însă, domnule președinte, că oricât efort ați depune, nu veți reuși să blocați dezvoltarea unei instituții a statului. Puteți doar să o întârziați, în detrimentul cetățenilor români. Dar cu ce preț?
Mi-aș fi dorit să vă fi preocupat atât de mult Poliția Română și atunci când polițiștii au fost omorâți, cu sânge rece, în misiune. Vă mai amintiți de polițistul Sorin Vezeteu? Familia lui și, din păcate, multe altele asemenea ei, așteaptă de la noi măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Atunci când s-au produs, ați tăcut. Acum faceți campanie…”, a mai scris ministrul de Interne.