CNAS a anunţat că se vor schimba cardurile de sănătate din 2019, iar românii vor primi un alt model de card. Cele vechi vor ajunge să fie anulate. Documentele care au fost iniţial emise de către CNAS au ajuns la data de exprirare şi vor fi înlocuite de anul următor. Ce trebuie să ştii pentru a putea folosi noile carduri.
„Românii deţin peste 14 milioane de carduri de sănătate, dintre care aproape două milioane nu au fost încă activate de titulari”, spun reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Asiguraţii îşi vor primi cardurile tot prin intermediul oficiilor poştale, iar dacă nu vor primi cardurile noi, până când acest lucru va fi realizat ei le pot folosi pe cele vechi.
Conform unei informări emise de către reprezentanţii CNAS, toate persoanele de peste 18 ani vor primi noile carduri în perioada imediat următoare: „Persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani vor primi cardul naţional de sănătate, iar copiii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de servicii medicale gratuite conform legii”.
Conform regulamentului, cardurile noi vor fi emise şi trimise prin Poştă, iar anagajaţii au obligaţia de a veni de două ori pentru a le înmâna destinatarilor. „Cardul este distribuit personal de către factorul poştal în baza unui act de identitate şi a semnăturii de primire. Poştaşul face cel puţin două vizite la domiciliul asiguratului şi, în cazul în care acesta nu va fi găsit acasă, îi va lăsa un aviz poştal pe care va fi menţionată perioada în care asiguratul poate să ridice cardul de la oficiul poştal”, se arată în comunicatul emis de CNAS.
Pentru o bună informare a populaţiei, CNAS a explicat şi care este modul de activare al noilor carduri de sănătate, care este identic cu cel prin care au fost activate cardurile iniţiale: „Activarea cardului de sănătate se va face la orice furnizor de servicii medicale (cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator) la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului. Nu este necesar ca asiguratul să meargă special la medic pentru activarea cardului.
Operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă în înlocuirea codului pin iniţial al cardului (000) cu un cod pin din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Codul pin rămâne în proprietatea asiguratului, la fel ca şi cel de la cardul bancar”, se mai arată pe site-ul CNAS.