STB a pus în discuție faptul că prețul biletelor STB va fi majorat, însă doar după ce calitatea serviciilor vor fi în conformitate cu standardele europene. Directorul STB a oferit detalii despre problemele vehiculelor în comun și despre schimbările care urmează. Defectele apărute la autobuzele de la firma Otokar nu au fost majore, astfel că au fost remediate în doar 24 de ore, potrivit declarațiilor directorul general al Societății de Transport București(STB), andrei George Creci, conform Agerpres. Acesta mai susține și faptul că toate autobuzele cumpărate de Primăria Capitalei au avut tot timpul, la început, genul acesta de probleme. Acum, spune acesta, informația circulă extrem de rapid, făcând probemele mai vizibile. Iată ce detalii a oferit directorul STB!
„Sunt 100 de tramvaie din gama de 36 de metri, tramvaie mari, încăpătoare, care se pretează pe foarte multe linii din Bucureşti, respectiv pe liniile 41, 1 şi 10. Practic, vor fi modificate şi peroanele pentru a putea să încapă un asemenea tramvai, deoarece noi nu am mai avut tramvaie atât de mari. Dacă totul merge bine din punct de vedere juridic, conform contractului, în doi ani vom avea primele tramvaie.„
Scumpirea biletelor STB va fi posibilă numai după ce calitatea serviciilor va crește la standardele europene. Andrei George Creci, directorul general al Societății de Transport București (STB) a acordat un interviu celor de la Agerpres în care a făcut declarații despre discuția schimbării tarifelor de călătorie cu STB. „Ne mândrim cu reţeaua noastră de transport pentru că este una dintre cele mai mari din centrul şi estul Europei, mai ales la tramvaie. Sunt 765 de kilometri pătraţi, din care 228 kilometri pătraţi arie metropolitană, şi deservim circa 2,5 milioane de locuitori. În total, sunt aproximativ 500 de kilometri. Pe această reţea funcţionează 26 linii de tramvaie, 16 linii de troleibuze şi 122 de linii de autobuze. În trafic circulă în jur de 280 tramvaie, 181 de troleibuze şi 865 de autobuze. Zilnic, în Bucureşti, sunt efectuate 1,18 milioane de călătorii, din care 520.000 cu tramvaiele, 120.000 cu troleibuzele şi 540.000 de călătorii cu autobuzele.” De asemenea, întrebat de jurnaliștii Agerpres dacă sunt suficiente mijloacele de transport pentru o astfel de rețea, Andrei George Creci a răspuns că nu.
„Nu sunt suficiente. Încercăm în fiecare an să mărim această capacitate de transport, iar în prezent cel mai necesar lucru este achiziţionarea de tramvaie, pentru că avem o reţea foarte mare, dar din păcate funcţionăm la jumătate din capacitate. Noi vrem să încurajăm cetăţenii să apeleze la transportul în comun decât la maşina personală. În acest sens, municipalitatea a demarat proceduri de achiziţii pentru patru categorii de mijloace de transport: pentru tramvaie, pentru autobuze electrice, autobuze hibrid şi pentru troleibuze cu autonomie. Este un concept nou şi foarte interesant. Este vorba de un troleibuz care are o autonomie de 5-6 kilometri, deci el poate la nevoie să treacă o intersecţie fără probleme, să se cupleze în partea cealaltă a străzii. Acestea sunt cele patru categorii de mijloace de transport pentru care Primăria Municipiului Bucureşti a început deja licitaţiile. În cazul licitaţiei pentru tramvaie au fost nişte contestaţii şi sper să se rezolve şi să nu rămână suspendată, pentru că vorbim de bani europeni şi dăm mult mai mulţi bani. .”