Telespectatorii vor rămâne uimiți în această seară, de la ora 20, când pe Antena 1 va începe ”Ultimul trib”! Anunțat pe data de 6 septembrie, apoi pe 9 septembrie, cel mai așteptat show al toamnei va avea premiera în această seară, fiind anunțat chiar și în programul Antenei 1.
Reality-show-ul „Ultimul Trib“ este filmat în exoticul peisaj al insulei africane Madagascar și este adaptat după celebrul format „Nomads“, în care trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând – sunt supuse unei aventuri exotice.
Citește și Daniela Crudu, cele mai sexy imagini din ”Ultimul Trib”!
Fiecare trib va trebui să îşi dovedească puterea de a rezista sub impactul şocului cultural, dar şi sub presiunea eforturilor fizice. În fiecare joi şi vineri, de la ora 20.00, aceştia se vor lupta pentru „Teritoriu“, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux şi va fi răsfăţat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiţi să trăiască în acelaşi mod în care o fac şi aceştia.
Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situaţie în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiţi să se lupte şi pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână, triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru „Teritoriu“, cât şi pentru „Eliminare“, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi. Cel al oamenilor obișnuiți este format din Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei. Fie ca cel mai bun să câștige!