Din minut în minut Lia Olguța Vasilescu și soțul ei se vor duce către casa Domnului pentru binecuvântarea relației lor. Se pare că viitorii soți au decis ca tot astăzi, 24 februarie, să aibă loc și cununia religioasă. Cu toate că informațiile arătau că taina căsătoriei o vor primi abia pe 30 martie, cuplul a ales, pe ultima sută de metri, altceva.
În acest context, nuntașii se vor îndrepta direct de la primărie la biserică, iar mai apoi la localul unde se vor bucura de fericitul eveniment din viața deputatului PSD și al președintele Senatului. „Naşii vor fi nişte prieteni, respectiv un fost secretar de stat Ovidiu Flori. Va fi o petrecere la care vor fi invitaţi foarte mulţi prieteni şi colegi apropriaţi”, au precizat surse pentru Mediafax.
Deputatul Partidului Social a devenit oficial soția lui Claudiu Manda. Cei care le-au fost alături la cununie au început să iasă din Sala Mare a Primăriei Craiova. Aceștia urmează să se îndrepte spre biserică, iar mai apoi vor da drumul la petrecerea care va fi extrem de restrânsă, 40-50 de persoane. Familia și prietenii cei mai buni ai cuplului se vor distra de minune la localul Chicago, fostul club Krypton Sky.
Cu toate că localul are capacitatea de maximum 100 de persoane, oamenii veniți să se bucure de evenimentul cel mai important din viașa lor vor ocupa jumătate din el. Prețurile localului nu sar peste medie, un suc costă în jur de 6 lei, un cocktail, 15 lei, iar paharul de vin, minimum 12 lei, în funcţie de soi şi de producător. ”Mă bucur mult pentru ea. A fost o femeie puternică și a făcut multe pentru noi, iar soarele de afară arată că până și vremea se bucură pentru ea! Am văzut-o, e foarte frumoasă și mă bucur că sunt astăzi aici!”, a fost declarația unei femei aflate în apropierea primăriei.