Lumea îi credea despărţiţi, dar Romina Power a ieşit public cu o declaraţie care i-a uimit pe mulţi: „Al Bano?…”

Ionuţ Cataramă   
în Reality show
16/11/2017, 23:29
Lumea îi credea despărţiţi, dar Romina Power a ieşit public cu o declaraţie care i-a uimit pe mulţi: „Al Bano?…” GALERIE FOTO
„Love Story” în stil italian. Toată lumea credea că povestea de dragoste dintre cântăreţii Al Bano (74 de ani) şi Romina Power (66 de ani) s-a sfârşit. S-a zvonit chiar, anul acesta, că el s-ar fi însurat cu prezentatoarea italiană de televiziune Loredana Lecciso (45 de ani). Iar Romina l-a prezentat lumii pe americanul Brian Sweeney, drept partenerul său, în 2016.
 
Iată însă că ea a făcut recent o dezvăluire-bombă, care schimbă complet tot ce se ştia. Romina a spus că dragosetea lor va dăinui pentru totdeauna. Se iubesc ca la început, chiar dacă au trecut printr-un divorţ şi o perioadă dură în care, ani în şir, nu şi-au mai vorbit. 
 
Au început să cânte din nou împreună, dar nimeni nu credea că între ei mai este dragoste. Iată că Romina Power a dezvăluit pentru prima oară: „Al Bano? Mă iubeşte încă. Şi eu încă îl iubesc pe el”!
 
Au cântat pentru prima oară din nou împreună la Moscova, în octombrie 2013. Apoi au mai urcat amândoi pe scenă şi cu alte ocazii, între care şi la Bucureşti, în 2014. În 2016, au fost văzuţi ca moderatori ai emisiunii “Così lontani così vicini” la canalul de televiziune Rai 1.
 
Al Bano şi Romina Power s-au cunoscut în 1965, la Sanremo. S-au plăcut reciproc de la prima vedere, dar ea a făcut primul pas. El a început să-i trimită sute de trandafiri roşii şi a compus cântece special pentru ea.
 
Succesele au început să curgă, datorită hiturilor: “Ci sarà”, “Sharazan”, “Felicità”. S-au căsătorit în 1970 şi au adus pe lume patru copii: Yilenia (născută în 1970), Yari (42 de ani), Cristel (30 de ani) şi Romina Jolanda (28 de ani). Celebrul cuplu s-a destrămat în urma divorţului din 1999, cauzat de dispariţia fiicei lor, Yilenia, în 1994, în SUA. Al Bano a acuzat-o mereu pe Romina că şi-a iniţiat fiica dispărută în consumul de droguri.
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×