Credincioșii sărbătoresc duminica aceasta, pe 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei. Potrivit calendarului ortodox tot în această zi sunt sărbătoriți Sfântul Mucenic Teotempt, Sfânta Muceniță Teona și Cuvioasa Sinclitichia.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor de pretutindeni. Dar înainte de această zi are loc Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, o zi în care se ține post negru. Asta înseamnă că nu se mănâncă și nu se bea absolut nimic.
Postul negru dinainte de Bobotează datează din perioada secolele IV-VI când catehumenii se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez. Aceștia se rugau neîncetat și posteau pentru a putea să guste a doua zi, de Bobotează, din apa sfințită numită și Agheasma Mare.
În Tipicului Sfântului Sava scrie că în situația în care Ajunul Bobotezei cade într-o zi de sâmbătă sau duminică nu se mai ține post negru.
Credincioșii merg în ziua de Bobotează la Biserică unde își umplu sticlele cu Agheasma Mare. Preoții ne îndeamnă să gustăm timp de 8 zile de la Bobotează din apa sfințită. Așadar, în fiecare dimineață, pe stomacul gol, până pe 14 ianuarie, credincioșii beau o gură de apă sfințită.
De asemenea, Agheasma Mare se mai gustă în zilele de post, dar și la îndemnul duhovnicului. Se spune că trebuie să guști până pe 14 ianuarie, inclusiv, pentru că atunci se încheie praznicul cu slujbele și cântările Bobotezei.
Sfântul Teopempt a trăit în vremea împăratului Dioclețian, undeva la sfârșitul secolului al III-lea. În timpul vieții sale acest sfânt l-a slujit pe Dumnezeu și a fost numit episcop datorită iubirii sale pentru credință.
Iubitorii de idoli l-au aruncat într-un cuptor cu foc și l-au chinuit îngrozitor. I s-a scos un ochi, a fost otrăvit, dar a suportat cu stoicism toate aceste chinuiri rămânând în viață. Sfântul Teopempt a fost cel care l-a convertit la creștinism pe vrăjitorul Teona.
Teopempt și Teona nu au vrut să renunțe la credința în Isus Hristos și au fost omorâți. Necredincioșii i-au tăiat Sfântului Teopempt capul, în timp ce Teona a fost îngropat de viu.