Calendar ortodox: ce sfânt sărbătorim pe 20 noiembrie

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
19/11/2018, 16:00
Calendar ortodox: ce sfânt sărbătorim pe 20 noiembrie
Calendarul ortodox 2018

Conform calendarului ortodox, marți, 20 noiembrie, îl serbăm pe Preacuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Grigorie Decapolitul. Sfântul era din Isauria, a fost născut și crescut într-una din cele zece cetățicetăți pe nume Irinopol. Este fecior al lui Serghei și al Mariei, părinți care l-au dat la carte de la vârsta de 8 ani. Tot aceștia doreau să-i aleagă destinul, obligându-l să se însoare, el înaintând în vârstă. De altfel, în urma luptei sale cu părinții, a fugit de acasă numai pentru a nu se însura.

Așa, Grigorie a alergat prin lume, a trecut prin multe, a umblat din loc în loc și a ajuns la Roma. Mai apoi, a ajuns în Asia și la Bizanț cu dorința de a se mărturisi pentru sfintele icoane, el trăind într-o vreme în care lupta pentru longevitatea lor în lume. De acolo, s-a dus la muntele Olimpului. Însă, decizia sa de a ajunge acolo nu a fost înțeleaptă, acesta îmbolnăvindu-se de idropică. Se pare că oamenii care îl cunoșteau, îl depistau numai după glas, schimbându-se extrem de tare din cauza bolii.

Calendar ortodox, 20 noiembrie, Sfântul Grigorie Decapolitul

calendarul ortodox arata ca astăzi, 20 noiembrie, il serbam pe sfantul grigorie decapolitul
Sfântul Grigorie Decapolitul, 20 noiembrie 2018

Mai apoi, s-a pogorât din munte și s-a reîntors la Bizanț. Acolo, l-a găsit pe Simeon mărturisitorul și purtătorul de Dumnezeu întemnițat pentru sfintele icoane. Sfântul l-a rugat să spună rugăciuni în numele său, iar totul s-a săvârșit cu pace. În final, moaștele  Sfântului Grigorie se află întregi la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea; o mănăstire făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×