Calendarul ortodox prăznuiește pe data de 2 decembrie mai mulți sfinți, printre care și pe Sfântul Proroc Avacum. Acesta a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din semintia lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie.
Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. Din Sinaxar aflăm că „odata el a facut fiertura si a dumicat paine in vas si a zis catre cei din casa: „Eu ma duc departe si de voi zabovi, voi sa duceti paine seceratorilor”. Acestea zicand, a iesit din casa si i s-a aratat ingerul Domnului pe cale si i-a zis: „Avacume, du pranzul pe care-l ai, lui Daniil in Babilon, in groapa cu lei”.
Îngerul Domnului l-a apucat de păr pe Avacum și l-a ridicat în văzduh și l-a purtat în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de doua mii doua sute saizeci si cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: „Daniile, Daniile, primeste pranzul pe care ti l-a trimis tie Dumnezeu”. Si Daniil a zis: „Ti-ai adus aminte de mine, Dumnezeule si n-ai lasat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Si sculandu-se Daniil a mancat. Iar ingerul lui Dumnezeu iarasi a pus pe Avacum la locul lui in pamantul iudaic”.
Sfântul Mucenic Miropi, Sfântul Ierarh Solomon, arhiepiscopul Efesului mai sunt przănuiți în data de 2 decembrie de calendarul ortodox. În această zi, creștinii trebuie să spună această rugăciune pentru sănătate și prosperitate.
„Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!”.