Calendar ortodox: 18 octombrie 2018. Astăzi este Sfântul Luca, părintele iconografiei

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
17/10/2018, 23:50
Calendar ortodox: 18 octombrie 2018. Astăzi este Sfântul Luca, părintele iconografiei GALERIE FOTO
Sfântul Luca este cel care a pictat primele icoane cu Maica Domnului și Iisus în brațe

În calendatul ortodox, pe data de 18 octombrie îl sărbătorim pe Sfântul Luca, părintele iconografiei. Așadar, în fiecare an, pe această dată, creștinii ortodocși își amintesc de unul dintre cei ma iubiți Apostoli, unul dintre cei care l-au urmat pe Mântuitor în drumul său. Potrivit calendar-ortodox.ro, Evanghelistul Luca a provenit din Antiohia Siriei. La bază a fost doctor pentru oamenii în nevoie, aplicându-și cunoștințele pe vremea Împăratului Tit Claudie. Când a început să se alăture lui Hristos, a ajuns pe calea care ține strict de tămăduirea sufletească. Acesta, a avut un parcurs al vieții presărat cu de toate ,a ajutat și crezut cu mare putere în Hristos și a sfârșit cu el în gând, la vârsta de 80 de ani. Câțiva păgâni l-au trecut la cele veșnice, spânzurându-l de un mâslin, care se afla în cetatea Tebei aflată în Boetia.

Poveștile spun că, în ziua înmormântării lui, a plouat cu apă curată și parfumată. Și, mai mult decât atât, acea apa îi însănătoșea pe cei care aveau probleme cu vederea. Moaștele sale au fost aduce la Constantinopol, abia în anul 357, în Biserica Sfinților Apostoli. Acestea au fost mutate mai târziu, aproximativ prin anul 1177 în Italia, la Padua. Am vorbit e scurt despre parcursul vieții Evanghelistului, însă, de ce este Sântul Luca socotit drept părintele iconografiei?

Calendar ortodox, 18 octombrie, este ziua Sfântului Luca
Sfântul Luca pictând-o pe Maica Domnului

Calendar ortodox: 18 octombrie 2018. Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Luca!

Potrivit doxologiei.ro, Sfântul poartă acest ”titlu” pentru faptul că a pictat primele icoane ale Maicii Domnului. În ele, Maica Sfântă îl ținea în brațe pe Hristos. Totodată, Evanghelistul a desenat și primele icoane cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Câteva dintre icoane au fost împrăștiate prin lume, iar alele aduse în locurile unde cei doisprezece apostoli și-au făcut apostolatele. După câțiva ani, o minune a făcut ca ele să fie găsite. Mai exact, în timp ce Sfânta Eufrosina se ruga, Maica Sfântă i-a arătat locul în care se află una dintre icoane.

Calendar ortodox, 18 octombrie, este ziua Sfântului Luca
Icoana de la Nămăiești cu Maica Domnului

”Această icoană a mea este pictată de Evanghelistul și pictorul Luca”. În prezent, aceasta se găsește la Schitul Nămăiești, Târgoviște și o întruchipează pe Fecioara Maria, avându-l pe pruncul Îisus strâns în brațe. De asemenea, povestea inițială a acțiunii Evenaghelistului, de a picta icoanele, a venit la ”comanda” Fecioarei Maria. Ruga sa a fost ca ele să fie pictate și mai apoi acordate celor doisprezece apostoli, pentru ca mai apoi să fie date lumii.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×