Tot mai multe cadre medicale din România sunt declarate infectate cu noul coronavirus. Cel mai recent caz este la Galați, acolo unde o asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanță a fost confirmată cu COVID-19.
O asistentă medicală din cadrul Serviciului de Ambulanță Galați a fost confirmată cu noul coronavirus, după ce femeia s-a simțit rău, informează Mediafax.
Potrivit surselor medicale, asistenta medicală are 40 de ani și a fost testată pentru COVID-19 după ce s-a simțit rău și a făcut febră.
Femeia se află deja izolată la Spitalul de Boli Infecțioase Galați, iar după confirmarea rezultatului, toți salariații de la Serviciul de Ambulanță Galați cu care femeia a intrat în contact au fost izolați la domiciliu.
Persoanele izolate vor fi testate pentru COVID-19 la începutul săptămânii viitoare.
Soțul asistentei din Galați este jandarm, astfel că și acesta a fost pus în izolare la domiciliu, pentru a se stabili ulterior dacă și el a fost infectat sau nu.
Mai mult, alți patru jandarmi, colegi de tură cu soțul asistentei medicale, au fost plasați în izolare și urmează să fie testați în zilele următoare.
Ultimul bilanț al Grupului de Comunicare Strategică, care a fost anunțat vineri, 27 martie 2020, arăta că România are 1.292 de pacienți depistați pozitiv la coronavirus, 26 de persoane decedate și 115 vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).
Situația în rândul cadrelor medicale este una destul de gravă, întrucât în acest moment există numeroase cazuri de coronavirus în rândul personalului medical din România, cea mai gravă situație fiind la Suceava.