Cabral revine la Pro TV. Ce surpriză are pentru telespectatori

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
29/06/2015, 13:50
Cabral revine la Pro TV. Ce surpriză are pentru telespectatori

După ce a avut audienţă mare cu „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, în iarnă, mai marii de la Pro TV i-au dat lui Cabral o nouă emisiune pe mână. Anul trecut a prezentat cu Laura Cosoi „Traieşte-ţi vara” la Pro TV, iar acum va avea parte de o emisiune concurs.

Este vorba de o nouă emisiune concurs la PRO TV, un game show care se va numi „Ce spun românii!” Emisiunea va fi difuzată de luni până vineri, iar gazda va fi Cabral (37 de ani). Game show-ul „Ce spun românii” reprezintă o competiţie între două familii, miza fiind premiile substanţiale puse în joc. Membrii familiilor vor trebui să ghicească cele mai populare răspunsuri la o serie de întrebări adresate unui eşantion de 100 de persoane, alese aleatoriu. Emisiunea se va desfăşura într-un ritm alert, promiţând publicului multă distracţie garantată de răspunsurile amuzante la întrebările zilei, energie pozitivă şi reacţii surprinzătoare.

Fiecare ediţie va avea şase runde de întrebări, iar fiecare răspuns ghicit va aduce puncte familiilor, care vor fi valorificate în bani. La finalul celor cinci runde, familia cu cele mai multe puncte va câştiga şi se va califica la runda bonus contra cronometru, unde poate câştiga bani în plus. Familia învingătoare se califică în show-ul din ziua următoare, iar dacă aceasta reuşeşte să câştige cinci show-uri consecutive, obţine un premiu special!

Sursă: www.click.ro

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×