Îndrăgitul actor și prezentator de televiziune Florin Busuioc încă mai are probleme de respirație, îl mai dor coastele, dar este bine, ținând cont că a fost la un pas de moarte, după ce a suferit un atac de cord. A revenit pe micile ecrane, dar încă nu este la capacitate maximă.
În plus, Florin Busuioc a declarat pentru colegii săi de la Pro Tv că nu se mai agită atât de mult cât se agita înainte de nefericitul incident care l-a adus în pragul morții. Recunoaște însă că a primit o a doua șansă, de care vrea să profite la maximum.
“Nu sunt perfect, sunt în refacere spre perfecţiune. Puţini oameni au o a doua şansă, este adevărat. Nu mă mai agit atât de tare, este unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac acum după întâmplarea nefericită, nu mă mai agit. De asta nu fac încă ştirile de dimineata, o să revin şi dimineaţa. Mă apuc şi de teatru”, mai spune colegul nostru.
“Aştept să îmi mai treacă puţin coastele, coastele mă împiedică să respir normal şi repiratia e mai complicată, mai de câine aşa, nu mă lasa să fac efort de vorbire foarte mare, dimineaţa eu având vreo 10-12 intervenţii am zis să mai stau un pic să mi se mai refacă coastele, nu mai iau niciun medicament de durere”, precizeaza Busu.
Actorul Florin Busuioc a suferit un infarct în seara de 6 noiembrie, la puțin timp după ce susținuse spectacolul „Central Park” pe scena Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Un echipaj SMURD a sosit la fața locului și a început manevrele de resuscitare, după care a urmat un stop cardiac. Din nou, resuscitări. Situația fiind extrem de gravă, Busu a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde a făcut încă trei stopuri cardiace. Doi medici au venit de acasă pentru a-l opera și a-i monta un stent.