Florin Busuioc trăiește o poveste de dragoste frumoasă alături de cea care i-a dăruit două fetițe, Liliana. După o căsnicie eșuată cu Marieta, femeia care i-a adus pe lume primul copil, acesta a decis să o ia de la capăt, așa că a întâlnit-o pe holurile facultății la care preda pe cea de-a doua soție.
Puțini știau că motivul pentru care a părăsit instituția de învătământ superior a fost chiar o studentă de care se îndrăgostise. Aceea îi este acum soție, și mamă a doi copii. Deși nu a fost ușor, cei doi s-au reîntâlnit, iar legătura dintre ei s-a refăcut foarte ușor, motiv pentru care Busu a decis să nu o mai lase să plece pe Liliana, așa că a cerut-o de soție.
Starea de sănătate precară din ultima vreme a lui Florin Busuioc a alarmat toată țara. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca prezentatorul rubricii de meteo să sufere un infarct miocardic la Filarmonica din Oltenia în cadrul unei piese de teatru în care a jucat. Fiecare apariție a acestuia pe micile ecrane îi făcea pe români să râdă, prin naturalețea și felul în care se apropia de telespectatori. După evenimentul nefericit care i-a cutremurat pe colegii, prietenii și familia sa, mai multe detalii despre viața personală, pe care o ținea departe de ochii curioșilor, au ieșit la iveală.
Florin Busuioc s-a căsătorit în anul 1991cu Marieta, femeia care i-a dăruit primul și singurul său fiu, Florin Jr., mai apoi a găsit dragostea chiar într-una din studentele sale. „N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală. N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi cumva. Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme. Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, a declarat Florin Busuioc, despre mama celor două fiice ale sale, Natalie(15 ani) și Catinca(8 ani).