Polițiștii din Timișoara sunt în alertă, după ce au fost găsite mai multe resturi de cadavre umane pe un câmp din apropierea orașului! Oamenii legii caută acum printre gunoaiele de pe câmp pentru a găsi rămășițe umane.
Zona unde au fost găsite bucățile de cadavru este o zonă intens folosită pentru aruncarea deşeurilor din construcţii, iar poliţia ia în calcul toate pistele pentru a descoperi de unde au fost aduse cadavrele.
Oamenii legii iau în considerarea și eventualitatea ca aceste rămășițe să fi fost escavate dintr-un cimitir din oraş, în urma unor activități de curățare.
Jurnalistul Dragoş Boţa a intervenit prin telefon la Antena 3, unde a spus că anchetatorii trebuie să stabilească de unde provin resturile umane, iar momentan nu există nicio suspiciune că părțile din trupuri umane ar fi provenit în urma unei crime.
”Poliţiştii de la Investigaţii Criminale care s-au deplasat de urgenţă astăzi de dimineaţă, în jurul orei 10 când s-a dat alarma, au reuşit să stabilească un lucru cu certitiudine. Nu este vorba de o moarte violentă în cazul acestor bucăţi de cadavre găsite.
Pista privilegiată pe care se merge este aceea că bucăţile de cadavru au fost aduse împreună după ce s-ar fi excavat în anumite zone ale unor cimitire din Timişoara şi s-ar fi făcut curăţenie”, jurnalistul Dragoș Boța, editorul șef al pressalert.ro.