BNR ar putea menţine dobânda cheie la 1,75%. Deciziile de politică monetară, anunţate astăzi

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
07/01/2016, 13:53
BNR ar putea menţine dobânda cheie la 1,75%. Deciziile de politică monetară, anunţate astăzi

Banca Naţională a României (BNR) anunţă, joi, deciziile de politică monetară, după şedinţa Consiliului de administraţie. Conform opiniilor exprimate de participanţii la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar — Bancari din România (AAFBR), BNR ar putea menţine dobânda de politică monetară la 1,75% pe an.

„Majoritatea persoanelor care au participat la sondaj consideră că atât ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei cât şi cele pentru pasivele în valută ar putea fi menţinute pe 7 ianuarie. Politica monetară ar putea fi relaxată în 2016 numai prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituţiilor de credit la 6% în decembrie 2016 şi a celor pentru pasivele în valută la 12%. Cei mai mulţi dintre participanţii la sondaj estimează o dobândă de politică monetară constantă la 1,75% pe tot parcursul anului 2016”, se arată într-un comunicat al AAFBR.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Banca Naţională a României (BNR) a decis în data de 5 noiembrie 2015 menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul actual de 1,75% pe an. De asemenea, în şedinţa de politică monetară, s-a hotărât păstrarea ratelor actuale ale rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută şi gestionarea adecvată a lichidităţii în sistemul bancar.

Sursă: www.realitatea.net

Închide ×