Criza cauzată de coronavirus se adâncește în Italia, acolo unde, până acum, 11 persoane au murit și alte 322 sunt infectate cu noul agent patogen.
Agenția italiană ANSA anunță că bilanțul epidemiei de coronavirus din Italia a ajuns la 11 morți, după ce în cursul zilei de marți alte patru persoane au decedat.
Potrivit sursei citate mai sus, alte 322 de persoane au fost confirmate ca fiind purtătoare ale virusului covid-19.
Cele patru persoane care au decedat marți sunt din regiunea Lombardia, situată în nordul Italiei, a declarat Angelo Borrelli, şeful Serviciului de Protecţie Civilă şi comisar naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Mediafax.
Din informațiile apărute în presa din Italia, cele patru persoane decedate marți din cauza coronavirusului aveau 84 de ani, 91 de ani, 83 de ani și 76 de ani.
„Persoanele infectate sunt 322, cu 39 mai multe decât în bilanţul anterior”, a mai precizat Angelo Borrelli.
Printre cei din Italia infectați cu noul coronavirus se află și un bărbat de 71 de ani, ce este internat la un spital din Rimini. Italianul a vizitat recent România, unde a avut mai multe întâlniri de afaceri în zona Olteniei. Informația este confirmată și de Ministerul Afacerilor Externe.
În plus, Antena 3 susține că și iubita italianului, o româncă, ar fi fost depistată pozitiv, însă informația nu a fost confirmată, la momentul transmiterii acestei știri, și din surse oficiale.
„Bărbatul are cetățenie italiană și, potrivit informațiilor disponibile la acest moment, a fost în România, în Craiova, în perioada 18-22 februarie. În această perioadă bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.
Autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz”, potrivit unui comunicat transmis de Grupul de Comunicare Strategică.