Bicarbonatul de sodiu este eficient chiar și în lupta cu mucegaiul din casă! Acest compus chimic are foarte multe valențe, iar utilizările sale sunt multiple. Este bun la curățenia generală și reprezintă cea mai ieftină soluție pentru a scăpa de mucegaiul din casă, asta evident dacă știi cum să îl folosești. Noi îți vom vinde un pont!
Tot ce trebuie să ai este un castron cu apă fierbinte în care să adaugi două lingurițe de bicarbonat de sodiu și o lingură de detergent pentru rufe. Amestecă substanțele și folosește o cârpă sau o perie de baie pentru a curăța zonele unde există cel mai mult mucegai. Vei vedea efectele imediat, căci în câteva ore, aerul se reîmprospătează în casă și mucegaiul dispare.
Bicarbonatul de sodiu are foarte multe întrebuințări, iar rolul său este unul esențial chiar și în sănătate. Gargara cu apă și bicarbonat de sodiu ameliorează durerile în gât și îl curăță de microbi. Deci, această soluție este recomandată mai ales pentru persoanele care sunt în faza inițială a răcelii.
Dermatita seboreică poate fi ameliorată cu ajutorul bicarbonatului. Pune o linguriță într-un vas cu apă până se dizolvă complet, iar apoi tamponează cu o vată pe zonele în care ai roșeață sau mâncărimi. Nu exagera cu acest tratament și nu pune mai mult de o linguriță de bicarbonat în apă. Poate avea efecte adverse.
Bicarbonatul este bun și în bucătărie, iar de acest ingredient se leagă mai multe trucuri. De pildă, procesul de frăgezire al cărnii poate fi grăbit prin adăugarea unei lingurițe de bicarbonat de sodiu în apa în care fierbi puiul sau curcanul. Și boabele de fasole pot fi frăgezite cu ajutorul bicarbonatului pentru a deveni mai ușor masticabile și digerabile.